Succint despre ultimul sfert de veac

 

 Conştient de un adevăr trist dar evident şi anume că majoritatea judecătorilor  şi procurorilor români au intrat în Vatra Românească imediat după schimbarea regimului, mi-a fost clar că nu mă mai pot aştepta la nimic bun de la ei, astfel că la 30 martie 1990,  printr-o stratagemă ce s-a dovedit a fi inspirată, am trecut fără probleme graniţa la Nădlac (şi nu la Oradea) în ţara vecină. Kálmán Cziszter, unul dinre  cei doi membri maghiari din CPUN al judeţeului Arad a dat telefon la comandantul grănicerilor că va sosi la graniţă o delegaţie oficială, condusă de domnul secretar al CPUN, Hosszu. Delegaţia, compusă din două persoane, Zoltán Hosszu, avocat de meserie, (ulte­rior a devenit senator UDMR  de Arad) şi  subsemnatul,  a trecut fără probleme graniţa româno-maghiară, fiind salutată regulamentar şi reverenţios. Faptul că prudenţa mea nu a fost de prisos a fost confirmat de scenograful Teatrului Naţional din Tg.-Mureş, Árpád Kemény, care peste două zile, trecând graniţa la Oradea,  a observat că la litera K  figura numele meu! După ce am ajuns la Budapesta, István Szerdahelyi, vărul meu şi familia lui m-au primit cu braţe deschise şi mai bine de jumătate de an m-au cazat şi m-au hrănit.

La puţin timp după sosirea mea la Budapesta l-am vizitat pe  scriitorul András Sütő, la spitalul „Honvéd”. Starea lui de sănătate m-a şocat profund. Nu a fost de acord ca să fie filmat pentru emisunea Hét (Săptămâna), în interviul nostru comun.  Eu am relatat pe larg pentru telespectatorii maghiari evenimentele din martie negru de la Tîrgu-Mureş.

După câteva zile am participat la Bratislava la simpozionul internaţional „Etica şi politica” care s-a desfăşurat sub patronajul ultimului preşedinte cehoslovac, Vaclav Havel. În intervenţia mea am subliniat că  pentru mine relaţionarea celor două noţiuni sună cam straniu, deoarece a trebuit să mă refugiez de la Tîrgu-Mureş, din cauza acelui martie negru, care nu are nicio legătură cu valorile etice; am fost nevoit să plec, cu toate că ştiam că sunt nevinovat. O serie de dizidenţi de renume (de ex. Zoran Gingis, care după 10 ani, ca preşedinte al Serbiei a fost lichidat de extremişti, Petr Pithart, Adam Michnik, György Konrád etc.) m-au ascultat cu interes şi surprindere, fără a face comentarii.

În cea de a treia săptămână a lunii aprilie, la invitaţia Junge ÖVP (organizaţia de tineret a partidului guvernamental) m-am dus la Viena, unde în clădirea Parlamentului austriac, în prezenţa unor cunoscuţi politicieni austrieci am prezentat evenimentele de la Tîrgu-Mureş într-o conferinţă internaţională de presă. Agenţia APA a difuzat pe larg aprecierile mele. Am acordat mai multe interviuri unor importante mijloace de informare în masă.

Am fost primit de două ori de vicecancelarul şi ministrul de externe al Austriei, Alois Mock. Vădit impresionat, m-a întrebat ce ar putea să facă pentru noi, cum ne-ar putea ajuta? Am răspuns că ar trebui să fie elaborată Charta drepturilor minorităţilor naţionale, respectarea acesteia urmând a fi asigurată de o instanţă  internaţională specializată. La numai câteva zile, cu prilejul vizitei întreprinse la Paris, la invitaţia ministrului francez de externe, la conferinţa comună de presă acesta a ridicat problema Chartei minoritare şi jurisdicţiei aferente. Din păcate, după 25 de ani batem pasul pe loc, ţările Europei occidentale nici în prezent nu pot face diferenţa între minorităţile tradiţionale, create de mersul istoriei şi imigranţii neintegraţi. De la Viena m-am deplasat la Stuttgart, unde am participat la balul maghiar. În urma solicitării formulate telefonic de vicepreşedintele UDMR, András Béres, am propus ca să se organizeze o chetă în vederea cumpărării unui microbuz pentru Uniune, deoarece situaţia era atât de tensionată, încât în viitoarea campanie electorală la ţară urmau să se deplaseze 7-8 oameni simultan. S-a adunat o sumă rezonabilă, care a şi fost trimisă de organizatori la Tîrgu-Mureş. La propunerea mea, cheltuielile cu achiziţionarea microbuzului au fost completate de doamna Katalin Halom, redactor de televiziunea ORF din Viena.

În continuare, împreună cu avocata vieneză Eva Maria Barki am dat curs invitaţiei primite de la ministerul de externe de la Bonn. Presa locală a manifestat, la rândul ei, un interes special prezenţei mele.

După mineriada din iunie 1990 de la Bucureşti, redacţia română a postului de radio de la München, Europa liberă, şi-a dat seama că a greşit grav atunci când despre cele întâmplate la Tîrgu-Mureş, în locul adevărului a transmis propaganda mincinoasă fabulată de guvernul român. Drept urmare, m-au invitat în emisunea mea preferată din epoca comunistă, în Programul politic. Cei doi redactori renumiţi, Şerban Orăscu şi Emil Hurezeanu  m-au întrebat, pe durata unei ore, despre cele trăite la Tîrgu-Mureş. După emisiune, am stat de vorbă alte câteva minute. Cu acest prilej a fost lansată atenţionarea esenţială a lui Emil Hurezeanu anume „domnule Kincses, securitatea în conducerea fiecărui partid şi-a băgat oamenii”. La care am pus întrebarea: cine sunt cei în UDMR? Răspunsul lui E. Hurezeanu: „asemenea întrebări nu se pun, dar dv. sunteţi printre puţinii despre care se ştie că nu aţi avut nicio legătură cu securitatea”.

În septembrie 1990 am fost primit la Strasbourg, în clădirea Parlamentului european de Otto von Habsburg, căruia i-am predat un memorandum în limba franceză despre evenimentele de la Tîrgu-Mureş şi despre situaţia etnicilor maghiari din România. Deoarece am avut numai un singur exemplar corectat şi revizuit, i-am spus că aş avea nevoie de o copie. Prinţul Otto von Habsburg, fost moştenitor al tronului austro-ungar s-a ridicat, s-a dus în sala copiatoarelor şi el personal a copiat tot materialul. În sinea mea mi-am zis, ce om mare am ajuns, fiindcă prinţul moştenitor a devenit „secretara” mea. Semnificativ, el a fost primul om politic, după refugiul meu din luna martie, care m-a întrebat: domnule Kincses, care este soarta Dv., nu aveţi nevoie de ajutor? Am răspuns că sunt în situaţie dificilă, deoarece nutrind speranţa că în curând mă pot întoarce acasă nu am solicitat în Ungaria statut de refugiat şi astfel nu mă pot angaja în câmpul muncii. Numai că recent am aflat că speranţele mele au fost deşarte, deoarece fostul procuror şef al judeţului Mureş, Gheorghe Andreicuţ mi-a trimis vorbă ca nu cumva să mă duc acasă, deoarece atunci va fi obligat ca să mă aresteze. Prinţul mi-a oferit o  bursă de trei luni la Viena, care a fost prelungită cu încă trei luni de Institutul Europa, condus de renumitul istoric Ferenc Glatz.

În această perioadă, la îndemnul renumitului editor, Sándor Püski, am scris în limba maghiară cronica celor trăite, intitulată Martie negru la Târgu Mureş, care a apărut în luna decembrie 1990 la Budapesta. Varianta română a fost publicată în anul 1991, cea engleză (Black Spring) în 1991, iar cea franceză (Sombre printemps a Tîrgu-Mureş) în anul 1994. Autorul prefeţei ediţei franceze, Laurent Lesage a considerat conflictul de la Tîrgu-Mureş ca fiind prima confruntare sângeroasă din ţările postcomuniste. Variantele maghiară şi română au fost reeditate în 2001. Câte un exemplar din ediţia engleză am predat primului secretar al ambasadei SUA, Mr. Richardson, care avea cunoştinţe de limbă maghiară, ambasadorilor Rusiei şi Marii Britanii. Cu toţii erau la zi cu cele întâmplate în primăvara anului 1990 la Tîrgu-Mureş.

La propunerea lui Otto von Habsburg, în toamna anului 1991 am fost primit de regele Mihai la Versoix, căruia în prealabil i-am trimis cartea mea. Cele discutate în cursul audienţei regale sunt actuale şi în prezent, astfel că relatarea întervederii reprezintă anexa acestei ediţii.

Văzând că din cauza urmăririi penale declanşate nu pot reveni în ţară, după epuizarea burselor de la Viena am solicitat statut de refugiat la Budapesta, pe care l-am primit în scurt timp. Astfel am putut să mă angajez ca jurisconsult la firma Nuevometal. Fiind ales secretar general al Uniunii mondiale a maghiarilor la Congresul extraodinar din luna decembrie 1991, până la congresul ordinar din septembrie 1992 am lucrat în această calitate. În luna octombrie 1992 am revenit la Nuevometal. După ce am luat examenul de definitivat din întregul drept ungar, între 1993-2012 am activat ca avocat în cadrul Baroului de la Budapesta.

În urma sesizării Curţii europene pentru drepturile omului, abia după 5 ani, urmărirea penală a fost încheiată, cu o motivare absolut stranie (cercetările care nu au fost începute au fost terminate). În consecinţă, am putut reveni pe melegurile natale. De la 1 ianuarie 1996 am redeschis cabinetul meu avocaţial la Tîrgu-Mureş. Până în anul 2012 am făcut lunar naveta Tîrgu-Mureş - Budapesta iar în prezent lucrez numai în România.

Atât în Ungaria cât şi acasă am publicat articole, opinii despre problemele noastre, despre tot ce cred că merită atenţie. Publicistica selectată a perioadei refugiului meu politic a fost publicată în anul 1996, în volumul Marosvásárhelytől Marosvásárhelyig (De la Tîrgu-Mureş la Tîrgu-Mureş).

În ţară am încercat să contribui la îmbunătăţirea, democratizarea activităţii UDMR. În calitate de preşedinte al organizaţiei judeţene Mureş înaintea alegerilor locale din vara anului 2000 am organizat prealegeri pentru desemnarea candidaţilor. La Tîrgu-Mureş, la prealegeri a participat o pătrime din bazinul electoral al UDMR. Ştiind că rezultatul votului redă voinţa electoratului şi fiind de părere că opţiunile de vot ale celor 7.800 de cetăţeni prezenţi la urne trebuie respectate cu sfinţenie nu am aruncat la lada de gunoi listele votate în prealegeri. Am refuzat categoric depunerea listei candidaţilor care mi s-a impus de protipendada udemeristă. În plus, s-a ştiut că intenţionez să organizez prealegeri şi pentru alegerile parlamentare din toamnă. Aceste două motive au condus la destituirea mea nelegală, contrară statutului UDMR, din funcţia de preşedinte al Organizaţiei judeţene. Fireşte, în acea toamnă nu s-au mai organizat prealegeri pentru deputaţi şi senatori, rămânerea pe lista candidaţilor a parlamentarilor în funcţie fiind astfel asigurată. Foarte mulţi  târgumureşeni, care nu uitaseră rolul meu din primăvara anului 1990, au sancţionat  aroganţa conducerii centrale (provenită de la Tîrgu-Mureş) şi nu s-au mai prezentat la vot. În primul tur de scrutin al alegerilor locale din 2000 pentru obţinerea majorităţii simple de către primarul în exerciţiu, Fodor Imre, au lipsit numai 168 de voturi. Dacă târgmureşenii supăraţi pe conducerea UDMR nu rămâneau acasă în primul tur de scrutin, atunci Fodor Imre ar fi fost reales. Colac peste pupăză, în comisiile de numărare a voturilor – for care în caz de contestaţie în mod obligatoriu trebuia să procedeze la renumărarea voturilor – nu s-a solicitat acest lucru. Gafa lor este cu atât mai supărătoare, cu cât au fost anulate mii de buletine de vot!

Din scurta perioadă a preşedinţiei judeţene, spre bucuria mea, s-a păstrat un obicei iniţiat de mine: în fiecare an, la 20 martie, UDMR acordă sprijin material familiilor victimelor maghiare din martie 1990 (Antal Csipor, István Gémes şi Zoltán Kiss).

 

***

 

După schimbările din decembrie 1989, aici la Tîrgu-Mureş am luptat pentru restabilirea liceului Bolyai ca liceu maghiar, cu o istorie de cinci secole şi a Secţiei maghiare a Universitatăţii de Medicină şi Farmacie (U.M.F), unde nu numai teoria, ci şi întregul proces de învăţământ (seminariile, stagiile clinice, lucrările de laborator, examenele de diplomă) să se defăşoare în limba maghiară. Cu toate că la 19 ianuarie Frontul Salvării Naţionale Mureş a votat în unanimitate restabilirea liceului Bolyai ca liceu maghiar, acest lucru nu s-a realizat decât după 15 ani. De 25 de ani situaţia învăţământului maghiar la U.M.F din Tg.Mureş este neschimbată – sub acest aspect este deosebit de relevantă compararea declaraţiei Ligii studenţilor din 1990 cu dispoziţiile restrictive din Charta actuală a universităţii. (Notă: Declaraţia Ligii Studenţilor de la U.M.F Tîrgu-Mureş din luna martie 1990 se anexează). Atitudinea majorităţii de două treimi din Senatul universităţii îmi aduce aminte de cuvintele lui Talleyrand: „Nu au învăţat nimic, nu au uitat nimic”. Nu-şi dau seama că limitarea nejustificată a folosirii limbii materne poate genera probleme grave. Presupun, nu cunosc punctul de vedere al primului preşedinte al statului cehoslovac, Thomas G. Masaryk, care a opinat că minorităţile mulţumite sunt factori de stabilitate!

În luna februarie 1990 o sută de mii de maghiari au demonstrat în centrul oraşului Tîrgu-Mureş, cu cărţi şi lumânări pentru învăţământul în limba maternă, iar în prezent, dacă dorim să demonstrăm sau să organizăm Zilele maghiare, denumite „Forgatag  – vâltoare”, ne lovim de interdicţia primarului…

Cu toate acestea, nu sunt pesimist. Înainte de toate am în vedere faptul că justiţia română a înregistrat progrese importante, procedând la tragerea la răspundere a politicienilor corupţi, indiferent de culoarea lor politică. Până la urmă tebuia să se ajungă acolo încât indiferent de naţionalitate instanţele de judecată să soluţioneze corect cererile noastre absolut justificate. Dacă avem în vedere faptul că legile române, tratatele internaţionale semnate şi ratificate de România ne asigură UDMR– pe hârtie – drepturi cvasi suficiente, atunci putem lesne formula scopurile urmărite, realizabile. Este vorba despre respectarea, aplicarea acestor prevederi. Avem sarcina ca, cu mijloace juridice şi politice să obţinem analizarea în raportul de ţară despre România pe lângă lupta anticorupţie şi respectarea şi implementarea legislaţiei române şi internaţionale în materia sus-menţionată. Trebuie sesizată Curtea europeană pentru drepturile omului (CEDO) asupra situaţiilor în care organele de stat şi de justiţie încalcă drepturile la libertatea de expresie, de întrunire, discriminările. Moara justiţiei macină încet, dar macină!

În ultimii 25 de ani politicienii majoritari, de multe ori asistaţi de conducerea UDMR, m-au convins că de la ei degeaba aşteptăm empatie, tratarea ponderată, tolerantă a problemei naţionale şi cu atât mai puţin renunţarea la arma cea mai ieftină şi sigură de aţâţare la seculara ură naţională. Nu trebuie să ai pregătire de specialitate în domeniul financiar, juridic sau cultural pentru ca, deschis şi ferm să procedezi la condamnarea „tertipurilor” maghiare, tendinţele „separatiste” aruncând toată vina pentru incapacitatea rezolvării problemelor ţării pe minoritatea maghiară etc. Niciun politician român nu are curajul să îi pună la punct pe aceşti „salvatori de neam” - calvarul Smarandei Enache îi poate pune pe gânduri pe cei cu opinii sănătoase. Din parlamentul român nu mai fac parte partidele extremiste, dar membrii lor, schimbând culoarea politică sunt prezenţi în continuare în viaţa politică. Mesajul lor, argumentele folosite  apar în comunicarea fiecărui partid şi nici din greşeală nu există vreun membru de guvern sau parlamentar care să-i demaşte pe patriotarzi. Cred că sfera civilă, care nu vrea să ajungă cu orice preţ la putere va putea să schimbe treptat, cu tact şi tenacitate, mentalitatea, gândirea publică a majorităţii. Silviu Brucan – idealistul? – a prezis schimbarea mentalităţii în douăzeci de ani. Nu contest, mentalitatea noastră, modul de a face politică sunt, şi ele, susceptibile de îmbunătăţire.

Atunci când vorbim despre garanţii internaţionale, despre transformarea climatului politico-juridic trebuie să avem întotdeauna în vedere că putem obţine rezultate numai în cadrul geopolitic şi social-economic şi uman în care trăim, în care vrem să trăim. Deci, rezultate durabile pot fi realizate numai prin convingerea majorităţii despre faptul că minoritatea maghiară nu prezintă pericol pentru integritatea statului. Trebuie să găsim metode adecvate şi un discurs politic convingător care pot fi înţelese şi acceptate de toţi. Din păcate, mass media română  evită sau refuză să transmită mesajul nostru.

Dacă vom reuşi să obţinem acea simpatie internaţională  la care am sperat în  martie 1990, vor creşte şansele noastre de a ne atinge obiectivele legitime dorite. Posibilitățile existente la Consiliul Europei și în Parlamentul European pot fi și trebuie mai bine folosite. Un motiv de optimism reprezintă și faptul că au apărut istorici români care se îndepărtează de legende și prezintă opinii care se bazează pe respectarea adevărului istoric.