Protest

 

Uniunea Democrată Maghiară din România, Filiala judeţeană Mureş, protestează vehement împotriva prezentării pe postul naţional de televiziune, la o oră de vârf, a unui articol preluat, fără nici un control, de la cotidianul judeţean „Cuvântul Liber” din Tîrgu-Mureş.

Prezentarea acestui articol, în data de 15 martie 1990 (aniversare a revoluţiei maghiare din 1848), a fost total lipsit de tact politic şi diplomatic, inducând publicul românesc în eroare, prin insinuarea că acel material ar avea vreo legătură cu maghiarii din România.

Este necesar să precizăm pentru restabilirea adevărului că respectivul apel, care datează din 15 ianuarie 1988, a fost elaborat de Comitetul Californian al Drepturilor Omului pentru unguri şi alte minorităţi din România, fiind unul din numeroasele materiale apărute în străinătate, care incriminau politica de genocid a dictatorului Ceauşescu, condamnat la moarte tocmai pentru această infracţiune.

Este de neînţeles faptul că cei care au comentat acest apel publicat acum doi ani, se folosesc de text ca şi cum ar fi vorba de o publicaţie din zilele de după revoluţie. Protestăm în mod hotărât împotriva falsului intelectual săvârşit de respectivii redactori, precum şi împotriva felului în care a fost prezentat acest material anticeauşist. Declarăm aceasta, în legătură cu textul apelului şi nicidecum în privinţa hărţii alăturate textului (obs.: reprezenta „Ungaria Mare”, înglobând şi Transilvania), delimitându-se şi cu acest prilej de orice încercare de învrăjbire dintre români şi maghiari.

Forţele răului, spre a întreţine tensiunile interetnice, nu se sinchisesc de folosirea falsului şi a altor metode josnice de provocare pentru a împiedica acordarea drepturilor egale cuvenite minorităţilor naţionale, frânând şi în acest mod procesul de democratizare a ţării noastre.

Facem un apel, la toate mijloacele de mass-media din România, să nu se pună pe seama populaţiei maghiare din România nici un fel de asemenea convingeri sau articole de presă, având în vedere că opinia noastră este oglindită exclusiv de mass-media în limba maghiară şi română editate de UDMR în ţara noastră.

Uniunea Democrată Maghiară din România condamnă orice manifestare extremistă, naţionalist-şovină, din partea oricui ar veni ea.

Preşedintele Filialei Judeţene Mureş A UDMR

s.s. András Sütő

Protestul a fost redactat de semnatar, de d-na Smaranda Enache, de Attila Jakabffy şi de mine.

Fireşte, ar fi fost necesar şi protestul prezidiului pe ţară al UDMR, dar Geza, Domokos, deşi a fost solicitat, a refuzat să se pronunţe. Domokos a fost sunat de conf. dr. Zoltán Brassai, respectiv de dr. Pál Kikeli, care i-au cerut să discute imediat cu ministrul apărării, fiind necesară o intervenţie pentru prevenirea acestui conflict. Să nu uităm: a fost 16 martie, ziua „bătăliei de la farmacie”. Răspunsul lui Domokos: are alt program, iar din această cauză nu poate discuta cu dl. ministru. De asemenea, i s-a cerut să fie alături de noi la emisiunea de ştiri, pentru ca protestul să fie citit de un reprezentantul autorizat al maghiarimii, de o personalitate binecunoscută. Răspunsul lui Domokos a fost: „Nu intru cu voi, voi aţi pus-o la cale, voi s-o rezolvaţi! Şi sătmărenii s-au lăsat învinşi, şi voi să vă lăsaţi...”

Dezminţirea televizată i-a înfuriat teribil pe conducătorii „Vetrei Româneşti”, care mi-au adresat ameninţări brutale. În dimineaţa zilei de 17 martie (următoare dezminţirii de la televiziune), vicepreşedintele Dumitru Pop (fostul şef al fracţiunii parlamentare PUNR, ulterior senator PRM) mi-a spus, la sediul CPUN: „Ai să vezi ce o să păţeşti!” Peste două zile, fraza aceasta avea să dobândească înţeles deplin.

Una din repetiţiile generale a avut loc la l6 martie, la farmacia nr. 28 din Tîrgu-Mureş.

În momentul respectiv, mă aflam în drum spre Bucureşti; redau deci aici relatarea făcută de ziaristul Attila Bögözi.

Ce s-a întâmplat de fapt? Relatarea amănunţită a cazului se justifică prin faptul că presa românească şi guvernul român mai continuă şi acum să relateze evenimentele în fals.

Autorul citat descrie evenimentele în ziarul „Româniai Magyar Szó”, sub titlul „Anatomia unei ştiri, sau: în ajun de pogrom la Tîrgu-Mureş”, în felul următor:

„Trecerea timpului deschide perspectiva, iar perspectiva te ajută să treci în revistă, cu calm, anumite evenimente, şi cunoaşterea faptelor prilejuieşte înţelegerea corelaţiilor ce stau în spatele lor.

Ce s-a întâmplat aşadar la Tîrgu-Mureş în 16 martie?

Mulţi susţin că unul din detonatoarele care au declanşat avalanşa, a fost corolarul de evenimente de la Farmacia numărul 28 din cartierul Tudor. În legătură cu acestea, numărul din 17 martie al ziarului „Adevărul” publică o ştire Rompres de opt rânduri, sub un titlu aproape ca textul însuşi: (specificăm că textul original românesc l-am tradus, în maghiară, rezumat) „Ce îşi permite o farmacistă. Duminică seara, în municipiul Tîrgu-Mureş, s-au întâmplat următoarele: doamna Körmöczky, şefa farmaciei, a schimbat firma unităţii, înlocuind-o cu text maghiar şi declarând că din acel moment farmacia nu este deschisă pentru români, aceasta servind numai cetăţeni maghiari (?)”. (În mod regretabil, această tâmpenie a fost difuzată până şi de postul de radio Kossuth! - E. K.).

Ştirea aceasta ar merita, fără-ndoială, să figureze în Cartea Recordurilor, deşi autorul ei ar merita o „răsplată” urgentă din partea Tribunalului Suprem, dozată cu receruta severitate conformă pedepselor prevăzute de către Codul Penal pentru delictele de instigare, falsificare a faptelor, lezare a onoarei personale şi inducerea în eroare a opiniei publice.

Să disecăm deci această mostră de dezinformare.

1. După cum se va vedea amănunţit, mai târziu, evenimentele de la Farmacia 28 nu s-au petrecut în seara zilei de vineri, ci înainte de amiază, la amiază şi imediat după amiază: la ora 15.30, unitatea a închis definitiv, deci acolo nu a putut surveni nici un fel de „fapt”.

2. La unitatea respectivă nu există şi nici nu a existat vreo farmacistă cu numele de doamna Körmöczky.

3. De ani de zile, conducătorul farmaciei este László Győrffy.

4. Ce-i drept, există o farmacistă cu nume asemănător celui din text, şi anume, Emese Körmöczky dar, după cum am mai semnalat, nu dânsa este „şefa” şi, deci, ab ovo, nu putea să modifice la modul „samavolnic” sugerat de ştirea Rompres, inscripţia farmaciei.

5. În legătură cu imposibilele afirmaţii atribuite ei, Emese Körmöczky a făcut şi declaraţii personale.

Şi acum să vedem ce s-a întâmplat:

Vineri, 16 martie, la ora 11.00 dimineaţa, un lucrător de la Cooperativa „Metalul” sosea la Farmacia 28 din cartierul Tudor.

Ce ne spune despre aceasta dr. Levente Nagy, directorul Întreprinderii Farmaceutice Judeţene? Iată: ultimul alineat al COMUNICATULUI emis de către Biroul Executiv al Consiliului Judeţean Mureş FSN asupra şedinţei sale din 14 ianuarie, spune ad literam: biroul executiv a dispus organelor teritoriale ale administraţiei publice să se îngrijească, acolo unde este cazul, de inscripţii în limbile naţionalităţilor conlocuitoare, privind denumirea localităţilor, unităţilor, instituţiilor etc. De altfel, ca să nu mai vorbim despre semnificaţia simbolică sub raportul democraţiei şi al convieţuirii frăţeşti, inscripţiile în două sau mai multe limbi nu numai că nu sunt interzise prin legile în vigoare, dar sunt chiar recomandate de acestea. (Cu totul altă treabă este faptul că, în ultimii ani s-a generalizat tocmai contrariul, în practică!) În sensul hotărârii, am început încă din ianuarie să refacem în unităţile noastre inscripţiile bilingve în forma în care ele existaseră cu zece ani în urmă. Pentru executarea lucrării, ne-am adresat Întreprinderii Judeţene de Producţie şi Prestaţii, cu comanda nr. 20 din 24 ianuarie, preluată mai târziu de către Cooperativa „Metalul”. Ca executant general, aceasta, încă de la sfârşitul lui ianuarie şi până în 16 martie, a înscris cuvântul „GYÓGYSZERTÁR” alături, şi nu în loc!, de cuvântul „FAR­MACIE”, la 10 farmacii din întreg oraşul. Cea de a 11-a – ultima – ar fi fost unitatea 28 din cartierul Tudor. Iată pentru ce sosea la 16 martie, acolo, omul de la Cooperativa Metalul. (Inscripţia bilingvă, dealtfel, nici în prezent nu există... E. K.)

La 28 februarie, colonelul Ioan Judea, pe atunci încă preşedinte al Consiliului Municipal Provizoriu al Uniunii Naţionale Tîrgu-Mureş, 1-a sunat la telefon pe directorul Levente Nagy, căruia îi dăm din nou cuvântul:

– Domnul Judea, voia nici mai mult, nici mai puţin, să sistăm imediat „rezugrăvirea” firmelor, deoarece, conform părerii sale, procedăm fără aprobare.

L-am informat că, pe baza unui simplu telefon, nu sunt dispus să execut nici un fel de dispoziţie: să-mi facă comunicare oficială, în scris.

După cum am mai amintit, domnul Judea era pe atunci preşedintele municipal, iar între­prin­derea Farmaceutică, o unitate interjudeţeană de subordonare centrală, aşa că, sub nici un aspect, domnul Judea nu putea avea dreptul de a se amesteca în treburile interne ale întreprinderii, şi cu atât mai puţin să-i dea dispoziţii conducătorului acesteia.

Peste câteva zile, întreprinderea primea o adresă oficială prin care, sub semnătura preşedintelui Ioan Judea şi a secretarului Ovidiu Iosif, Consiliul Provizoriu al Uniunii Naţionale Tîrgu-Mureş soma Întreprinderea Farmaceutică Judeţeană să nu afişeze firme bilingve, deoarece forma şi conţinutul acestora nu au fost aprobate de Comisia pentru unificarea reclamelor şi firmelor comerciale (?).

Conducerea întreprinderii a dat răspuns prin adresa oficială cu numărul 1035 din 5 martie.

Aceasta motivează amănunţit că, restaurarea inscripţiilor bilingve este cu totul legală, invocând articolul 22 din Constituţia lui Ceauşescu şi hotărârea adusă în acest sens de către CPUN.

Întreprinderea a trimis atât adresa domnului Judea, cât şi răspunsul de mai sus, unui număr de 6, respectiv 8 membri ai consiliului orăşenesc, respectiv judeţean, al CPUN, cu rugămintea de a se dezbate cazul în şedinţele birourilor executive. Răspuns oficial nu s-a primit niciodată.

Acestor antecedente le urmează 16 martie.

László Győrffy, conducătorul Farmaciei nr. 28: „Pe la ora 11.00, după ce îşi terminase lucrul la farmacia din cartierul 7 Noiembrie, a sosit la noi lucrătorul de la Cooperativa „Metalul”. Aşezând şablonul pe geamul vitrinei, m-a rugat să acopăr pe dinafară, cu ceva, suprafaţa de lucru ca să nu-1 deranjeze cei ce stăteau să caşte gura la ceea ce face el. În jur de 11.30, vânzătorul de bomboane ambulant de la colţ s-a repezit brusc în faţa farmaciei, a smuls draperia pe care o pusesem şi a plecat cu ea în goană. Ajungându-1 în locul unde vindea, am vrut să-i iau draperia, iar el a aruncat spre mine o lovitură atât de năprasnică, încât dacă mă nimerea, apoi nu m-aş mai afla acum aici. Am pornit înapoi spre farmacie, dar din mers am observat că vânzătorul de bomboane a trecut strada spre restaurantul „Favorit” şi acolo i-a dat draperia unui poliţist, care a intrat cu ea în restaurant. M-am dus la el să i-o cer, însă deoarece nici el n-a vrut să mi-o restituie, l-am rugat să vină la farmacie, să vadă despre ce este vorba. A şi apărut la noi peste cinci-şase minute, aducând draperia, l-a legitimat pe omul de la cooperativă şi i-a cerut socoteală pe ce temei are loc aranjamentul cu inscripţia. Atât eu, cât şi muncitorul, i-am spus că lucrarea se execută oficial, pe bază de comandă. Poliţistul a cerut numărul comenzii, dar muncitorii nu obişnuiesc să-1 aibă asupra lor. După aceasta, poliţistul a ieşit din farmacie, dar în aceeaşi clipă a apărut, fără s-o fi chemat noi!, o maşină ARO, roşie, a poliţiei, oprindu-se în preajma farmaciei. Pe la 11,45 a început să se adune lumea în jurul ei, trăgându-se către intrare. Brusc, mulţimea a năvălit apoi în farmacie, forţând uşa glisantă, căreia i-au rupt şi mânerul. În spatele intruşilor venea acelaşi poliţist care luase draperia. În biroul meu, aflat în imediata apropiere a intrării, spre stânga, au pătruns cinci-şase persoane, împreună cu poliţistul. Strigau toţi, deodată, la mine, cerându-mi socoteală pentru zugrăvirea firmei şi pretindeau să se întrerupă imediat lucrul, ştergându-se şi inscripţia maghiară. Deoarece în farmacie se aflau o mulţime de oameni agresivi, am telefonat la conducerea întreprinderii, arătând ce situaţie se crease. După puţin timp, au sosit la faţa locului farmacista Lelia Munteanu, în calitate de director adjunct, farmacistul Árpád Hajdu, în calitate de şef de secţie şi economistul Csaba Gáspár, contabil şef. Între timp mulţimea s-a dedat la acte de vandalism, rupând şabloanele muncitorului de la cooperativă, mâzgălind inscripţia pe jumătate terminată şi ameninţând cu moartea personalul farmaciei. Deoarece soţul farmacistei Emese Körmöczky este membru al consiliului judeţean CPUN, am rugat-o să-1 anunţe de cele întâmplate, pentru ca acesta să sesizeze conducerea judeţeană, arătându-i gravitatea situaţiei, cerând deplasarea la faţa locului a unui membru din consiliul judeţean, pentru ca aceasta să poată aprecia situaţia survenită”.

Farmacista Lelia Munteanu, director adjunct: „Puţin după unspre­zece şi jumătate, m-a sunat la telefon László Győrffy, informându-mă asupra evenimentelor de la Farmacia 28. Am pornit imediat la faţa locului, împreună cu alţi doi membri ai conducerii. Când am sosit noi acolo, în faţa unităţii se aflau circa 200 de oameni. În farmacie şi în biroul şefului unităţii, mare dezordine. Şabloane rupte, vitrine mâzgălite, vopsea cursă pe jos, mânerele uşii glisante rupte. Colectivul de muncă se află într-o stare extrem de tensionată. Am ieşit cu domnul Hajdu în faţa intrării, întrebând mulţimea de manifestanţi: «Ce vreţi cu farmacia?». Deoarece mulţimea era psihic  extrem de agitată, am propus să intre patru-cinci persoane în birou, ca să putem discuta. Iar prima mea întrebare a fost dacă îi deranjează inscripţia în limba maghiară? Mi s-a răspuns negativ, adăugându-se dorinţa ca inscripţiile să fie de aceeaşi dimensiune şi să nu apară alături ci una sub alta. Am promis că aşa va fi, apoi am ieşit din nou la manifestanţi, rugându-i să plece acasă”.

László Győrffy: „Tratativele cu mulţimea mai erau încă în curs când, socotind că presiunea străzii este în creştere, pericolul devine prea mare, am căzut de acord cu ceilalţi membri prezenţi ai conducerii, să cerem ajutorul poliţiei şi al armatei. Între 12,30-13,00 ni s-au trimis 6 soldaţi comandaţi de un ofiţer. Poliţia ne-a răspuns că, din lipsă de cadre, nu sunt în măsură să ne ajute. Între timp, ofiţerul l-a sunat la telefon pe domnul Judea, informându-1 asupra situaţiei şi asigurându-l că vitrinele farmaciei nu sunt sparte. Atunci însă, atmosfera ajunsese atât de încordată, încât mulţimea pretindea la unison să se şteargă complet inscripţia maghiară, ceea ce domnul Hajdu a şi făcut, spre marea mulţumire a mulţimii.

Pe tot parcursul evenimentelor şi în ciuda celor întâmplate, publicul a fost servit în continuare până la orele 14,00-14,30, când mulţimea crescuse deja în aşa măsură, încât servirea bolnavilor a devenit imposibilă şi nu se mai putea asigura nici integritatea corporală a angajaţilor farmaciei. Între orele 14.30-15.00 militarii au reuşit să scoată din nou mulţimea din incinta farmaciei, dar pe la 15.15-15.30 evenimentele ne-au silit să închidem farmacia”.

Iată, deci, realitatea din spatele ştirii de 8 rânduri. Şi, pentru că onoarea unui om nevinovat a fost terfelită în faţa unei ţări întregi prin acuze neîntemeiate, să stea aici, drept încheiere, şi declaraţia sa.

Farmacista Emese Körmöczky: „Am terminat facultatea la Tîrgu-Mureş, în 1974. Până acum, am lucrat în 15 unităţi, începând cu Laboratorul de Verificare a Medicamentelor, din Bacău. De acolo, am trecut la Saschiz şi, mai apoi, la Sighişoara. Între timp, am lucrat la Joseni, Tîrnăveni, Tuşnad, Ilva, Cîrţa, Sîngeorgiul de Pădure şi Sovata. La Tîrgu-Mureş am fost mutată în 1982 şi lucrez la unitatea 28 de când a fost înfiinţată. Niciodată n-am avut vreo problemă, cu nimeni. De ani de zile lucrez în interior, la receptură, la prepararea medicamentelor. N-am legătură directă cu cumpărătorii. Niciodată nu s-au ridicat obiecţii împotriva muncii mele. Dovadă şi calificativele mele anuale. La 16 martie mă aflam în laborator şi am aflat despre cele întâmplate doar când mulţimea a pătruns în farmacie. Auzind zgomot mare, am venit spre birou, unde m-am pomenit în faţa mulţimii înfuriate care m-a ameninţat şi pe mine, fără vreun motiv. Un bărbat înalt, blond, a apucat o vază de ceramică brună zbierând la mine: «Te omor! Te fac praf!” Când i-am răspuns «Hai, omoară-mă!» a lăsat vaza din mână. Un altul voia să mă sugrume cu propriile-i mâini, dar n-am păţit nimic. Atâta doar că, izbucnind într-un plâns convulsiv, m-am retras în magazie. Nu mă gândeam la nimic. Plângeam amarnic şi atât. Acuza adusă împotriva mea am aflat-o sâmbătă, din emisiunea maghiară a Televiziunii din Bucureşti. Eram acasă şi făceam curăţenie. Am fost atât de consternată, încât stăteam locului şi nu ştiam ce să fac. Se prăbuşeau lumi în mine şi în jurul meu. Oare de ce tocmai eu? M-am speriat îngrozitor. De atunci, nici nu locuiesc acasă. Mi-e teamă. Dacă se pot debita minciuni atât de neruşinate, dacă se poate terfeli în aşa hal cinstea unui om, atunci ce mai poate urma?”

Oare prin ce a binemeritat Emese Körmöczky  să fie popula­ri­zată de către Rompres drept steaua mondială a naţionalismului şi şovinismului?

Explicaţia rezidă în personalitatea colonelului Judea. Cu vreo zece zile înainte de incidentul de la farmacie, într-o consfătuire a CPUN Tîrgu-Mureş, inginerul Zoltán Körmöczky, menţionat şi mai sus în articol, ceruse demiterea lui Judea, deoarece într-o şedinţă anterioară acesta propagase basmul de pură invenţie, cum că ar exista un plan maghiar, în trei trepte, pentru „răpirea Transilvaniei”. Körmöczky a declarat categoric că asemenea instigări nu îşi au locul în România democratică... (Din păcate, colonelul Judea nu a fost îndepărtat din Tîrgu-Mureş nici în ciuda repetatelor insistenţe ale lui Károly Király, deşi însuşi ministrul de război a aflat despre divulgarea „secretului militar”).

Din cauza aceasta a implicat-o Judea în chestiunea de la farmacie pe soţia lui Körmöczky: voia să pună întreaga familie în imposibilitate. După câte am mai spus, era supărat şi pe András Sütő, şi i-a plătit-o şi lui.

În ziua bătăliei de la farmacie, au fost bătuţi foarte mulţi maghiari, printre care redactori de la ziarul târgumureşan „Népújság”, trei redactori de la emisiunea „Panoráma” a televiziu­nii maghiare, printre ei binecunoscutul László Cselényi etc. (Cea mai dură bătaie a luat-o ziaristul târgumureşean Zoltán Bakó, deoarece s-a crezut că este reprezentantul mass-media din Ungaria).

Încăierarea de la farmacie putea să ia o şi mai mare amploare dacă, după cum spuneam, nu ajungea acasă Károly Király. În continuare, îi dau cuvântul. În memoriile sale intitulate „Cu cărţile deschise” (Nyílt kártyákkal), descrie cele întâmplate la data de 19 martie astfel: „La 15 martie m-am aflat la Bucureşti unde am avut o discuţie mai mult de o oră cu Iliescu, ocazie cu care i-am prezentat situaţia şi am încercat să-l conving de necesitatea implicării puterii. «Dacă acest lucru nu se va întâmpla, înseamnă că intenţionat ai sprijinit provocările». Din păcate, în doar câteva zile, în atitudinea lui Iliescu s-a produs o schimbare. A fost de acord cu stoparea acţiunilor, dar a adăugat: de ce trebuie separate şcolile atât de urgent, de ce e nevoie de inscripţie bilingvă ce jigneşte sentimentele românilor etc. Cu alte cuvinte: mulţumiţi-vă cu puţin şi atunci, eventual, veţi scăpa. La Tîrgu-Mureş, declanşarea pogromului a fost programată a doua zi, pe data de 16 . Cel de la Satu Mare (15 martie) a luat sfârşit, a urmat problema farmaciei. Trebuie să menţionez că acel om şchiop care a declanşat atunci scandalul a fost securist, fiind identificat ulterior. După anumite semne, şi cu această ocazie au fost aduşi oameni de la sate, din zona Iernutului şi de la Câmpie. Faptul că situaţia nu s-a agravat se datorează întoarcerii mele acasă în seara de 16. Ajuns acasă, l-am sunat pe comandantul Poliţiei judeţene, colonelul Gambra. «Ce noutăţi sunt, dle colonel?» - «Nimic special.» - «Chiar nimic?» - «A da, a fost ceva, o demonstraţie la o farmacie, dar am rezolvat problema.” - «Chiar nu mai este nici o problemă acolo?» - l-am întrebat. «Mă interesez domnule vicepreşedinte, trimit imediat pe cineva şi dacă nu vă deranjez, vă sun mai târziu.” Deci, muşamalizarea... îl chem pe comandantul garnizoanei, generalul Cojocaru. «Ce e nou, dle general?» -«Păi merge aragazul, facem curăţenie cu nevastă-mea etc. ...” - «Dar cu politica cum stăm?” - «Nici o problemă.” - «Şi cu farmacia?” - «A da, dimineaţă s-au certat doi inşi, dar de mult s-a făcut ordine.” - «Eu aşa ştiu că nu este ordine.” - «Păi o să-l întreb pe Gambra ce naiba fac.» - mi-a răspuns. A treia oară nu am mai sunat, la domiciliul meu având linie telefonică directă cu guvernul, l-am contactat pe dl. ministru de interne Chiţac. «Ce ştii despre Tîrgu-Mureş?» Mi-a răspuns că nimic special. A primit totuşi nişte semnale cum că, în faţa unei farmacii ar fi fost o ceartă, dar problema s-a rezolvat de mult. I-am spus: «Să ştii că nu s-a făcut ordine. S-au adunat sute de oameni, care deja se îndreaptă spre centrul oraşului. Dacă ţi-au spus că este ordine, te-au minţit». La care el: «O să-l sun pe Gambra şi o să-l aşa şi pe dincolo...» I-am spus: «înainte să-l suni, să ştii două lucruri: trebuie văzut care-i situaţia în celelalte judeţe, în special acolo, unde populaţia este mixtă. Poliţia trebuie alertată imediat: să aibă grijă pentru că ar putea să apară provocări. Ajunge cuvântul meu sau vreţi ordin şi de la Iliescu?» Chiţac: «Domnule vicepreşedinte, am luat la cunoştinţă ordinul şi iau imediat măsurile necesare.” La rândul meu, am discutat imediat cu Iliescu, şi el aşa ştia că s-a întâmplat ceva, dar... Se manipula deci, se dezinforma şi se trecea sub tăcere. Între timp, lucrurile se îngroşau tot mai mult. M-a sunat şi Gambra, spunând că, într-adevăr, sunt mulţi şi au pornit, iar el nu se află în situaţia de a-i opri. L-a rugat pe Cojocaru să-i dea soldaţi, dar acesta a refuzat... I-am cerut lui Iliescu să vorbească cu generalul Stănculescu, ca acesta să dea ordin armatei să intervină. Atitudinea ambivalentă a lui Iliescu s-a manifestat şi cu această ocazie: mi-a spus că el va acţiona acolo, iar eu, fiind aici şi fiind vicepreşedinte, să iau măsurile necesare. L-am întrebat: «Să înţeleg că am împuternicire totală din partea ta?” Mi-a spus că da. I-am răspuns că e în ordine, dar să spui lui Stănculescu şi Chiţac, pentru că armata nu se află sub comanda mea. Colonelul Judea era preşe­din­tele pe oraş al Frontului; în timp ce vorbeam, a pus receptorul la geam ca să aud demonstranţii care au ajuns în acel moment în faţa Prefecturii. Mulţimea scanda. Voiau să-i spânzure pe Király, Tőkés, Sütő şi Kincses. L-am chemat la ordine şi l-am făcut răspunzător pentru cele întâmplate. Conform planului, demonstranţii trebuiau să treacă pe lângă Monumentul Secuilor Martiri, unde vreo 60 de maghiari, în frunte cu József Mihály, păzeau coroanele de flori, de acolo se deplasau în faţa Universităţii, unde se aflau studenţii maghiari grevişti, astfel că nu era dificilă provocarea unei încăierări. În acest moment, mulţimea era alcătuită din circa 2000 de oameni. Până la urmă, i-am ameninţat cu Curtea marţială pe comandanţii de înalt rang. Cojocaru, Scrieciu şi Gambra. Scrieciu a luat în serios ameninţarea şi a afirmat: «Vă promit că nu se va întâmpla nimic». Atunci era deja ora 23.00. Scrieciu a coborât la demonstranţi, a preluat conducerea, astfel că nu s-au mai dus la Monumentul Secuilor Martiri, ci au pornit spre biserica cetăţii şi nu au mai ajuns la studenții protestatari, ci s-au întors în centru. Cu excepţia strigătelor, nimic nu s-a întâmplat. Când s-au întors, Scrieciu m-a sunat din biroul lui Judea: «Domnule vicepreşedinte, raportez că nu s-a întâmplat nimic iar oamenii se împrăştie, se întorc acasă». I-am răspuns: «Din moment ce mi-aţi promis că nimic nu se va întâmpla, eram sigur că aşa va fi, deoarece dvs. sunteţi organizatorii, iar dacă nu vroiaţi, nici atât nu s-ar fi întâmplat». Desigur, el a protestat. Încă o secvenţă ce clarifică şi mai mult lucrurile: la ora 1 noaptea, mi-a telefonat Gambra, spunându-mi că oamenii din centru s-au dus acasă, iar în oraş este linişte. A adăugat: «Generalii Cojocaru şi Scrieciu m-au certat de-a binelea pentru faptul că v-am spus cum stau lucrurile». Astfel, este clar cine s-a aflat în spatele evenimentelor de la Tîrgu-Mureş. Ceontea şi adepţii lui singuri, fără sprijinul poliţiei, armatei şi fără acordul celor de la cel mai înalt nivel, nu puteau organiza acţiunile. Luni dimineaţa, la ora 5.00, am pornit cu maşina înapoi spre Bucureşti. La ora 11.00, când am ajuns, am primit vestea că din Gurghiu au pornit autobuzele... Abia am apucat să-mi pun jos bagajele, m-am şi grăbit la Iliescu. Atunci ştiam deja că s-au pus mai multe autobuze la dispoziţia celor din Gurghiu, iar înaintarea nestingherită a autobuzelor este asigurată de maşinile poliţiei. În data de 19, în jurul orei 17.00, am aflat că András Sütő, împreună cu alţii, a fost sechestrat în sediul UDMR, care este asediat. În acel moment, am telefonat la Tîrgu-Mureş comandantului poliţiei, armatei, lui Judea, dar când am văzut că nu se întâmplă nimic, l-am sunat pe dl. ministru de interne Chiţac. La ora 18.00, de la Poliţia din Tîrgu-Mureş s-a raportat că nu este nici o problemă, Sütő, respectiv colegii lui, sunt liberi. Desigur, nu m-am mulţumit cu această informaţie şi am dat telefon la locuinţa lui Andrâs, am vorbit cu soţia lui, Eva. «Karcsi, nu ştiu nimic, sunt disperată. Nu m-a sunat, nu am nici o veste de la el». Am vorbit din nou. La ora 20.00, mi s-a spus că au fost puşi într-un tanc şi au fost salvaţi. Am telefonat din nou: «Nu este adevărat, nu a fost salvat nimeni». În final, Chiţac a confirmat că au fost salvaţi, deoarece nu crede că au avut curajul să-1 mintă din nou. Ca după aceea, să fiu şocat de vestea celor întâmplate. L-am sunat pe Chiţac: «Sunt bandiţi, domnule vicepreşedinte, nu pot să spun nimic altceva” mi-a răspuns. Când am aflat exact în ce stare se află Sütő, a fost deja ora 23.00. Am intrat la Iliescu: «Ce aţi pus la cale a reuşit». El, surprins: «Ce s-a întâmplat?». îi spun că András Sütő a fost bătut cu bestialitate şi, chiar dacă rămâne în viaţă, şi-a pierdut un ochi. Emoţionat, m-a rugat să mergem împreună să vorbim la televiziune. I-am spus că nu mă duc pentru că aş putea afirma nişte lucruri grave şi n-ar ieşi nimic bun din asta. A doua zi, la Tîrgu-Mureş s-a adunat o mulţime de 15-20.000 de oameni. S-a reunit Consiliul Judeţean, Előd Kincses  a fost rechemat. Pe mine m-au anunţat la Bucureşti că au apărut din nou cei din Valea Gurghiului. Am coborât la Iliescu. Petre Roman s-a aflat şi el acolo. Am cerut două lucruri: să fie convocat imediat Biroul Executiv, dar până atunci armata să blocheze urgent drumurile, altfel va fi măcel. Au fost de acord cu mine, au promis tot sprijinul, au dat ordinul în prezenţa mea, au şi primit confirmarea, ca să aflu din sursele locale că nimic nu este adevărat. Şi, din păcate, nu a fost adevărat. Dacă atitudinea conducerii supreme era etică, nu considera utilă venirea celor din Valea Gurghiului cu scopul de a da o lecţie maghiarilor, evenimen­tele nu s-ar fi degenerat în continuare.

Trebuie să mai menţionez că, în data de 19 martie, am solicitat destituirea ofiţerilor răspunzători. Colonelul Judea a şi fost convocat imediat, pentru a fi degradat şi a fi judecat. Dimineaţa, când mă duceam la serviciu, Judea se afla în camera portarului şi râdea: m-a salutat cu voce tare şi mi-a spus că a sosit noaptea cu acelaşi avion cu care a fost adus András Sütő. Împreună aşadar, victima şi făptaşul. Judea nu a fost schimbat, nici judecat, şi-a continuat activitatea distructivă. În prezent, este pensionar şi a scris o „carte” despre cele întâmplate la Tîrgu-Mureş. Ţine de adevăr faptul că, a doua zi, când l-am vizitat pe András Sütő  la spitalul militar unde a fost transportat, conducătorul instituţiei, un medic cu rangul de general, m-a însoţit până la poartă: «Domnule vicepreşedinte, iertaţi-ne nouă, românilor acest barbarism», mi-a spus. Ne-am îmbrăţişat.. .”

Următoarea repetiţie generală a avut loc prin grija Ligii Studenţilor Români din Tg.-Mureş.

Manifestanţii au pornit din căminele studenţeşti, mergând până în faţa Sălii Sporturilor („Sala Polivalentă”) din celălalt capăt al oraşului. Căzându-le în drum Parohia Reformată (casa „Teleki”), au năvălit în birourile acesteia, lovind pe funcţionari şi au smuls de pe tabla memorială consacrată generalului Iosif Bem, coroana cu flori ornată cu o panglică roşu-alb-verde, aşezată acolo cu ocazia inaugurării plăcii memoriale de către ambasada maghiară. În cursul manifestaţiei au mai fost loviţi şi alţi maghiari.

Manifestanţii au înconjurat statuia lui Avram Iancu, punându-i în mână un drapel românesc şi strigând: cine-i român, să îngenuncheze, iar bozgorii să rămână în picioare. Fireşte că toată lume a îngenunchiat.

Maiorul Vasile Ţîra a declarat: armata este cu voi şi o să se socotească cu horthyştii revizionişti şi iredentişti.

Conform comunicării făcute de Ferenc Formanek, acelaşi maior a condus, două zile mai înainte, manifestaţia de la Satu Mare, care s-a soldat cu sechestrarea şi demisia silită a doi conducători CPUN: Ferenc Formanek şi Ferenc Pécsi. Iniţial, aici au avut intenţia să provoace ciocnirile violente. Au şi fost transportaţi acolo diversionisţii din judeţul Mureş, dar n-au reuşit să obţină izbucnirea conflictului etnic, din două motive. Organizaţia UDMR din Satu-Mare a renunţat la manifestările ce urmau să aibă loc la statuia lui Bălcescu din Satu Mare, deoarece locul era etichetat de presa extremistă drept „umilirea românimii”. În schimb, coroana de flori a fost depusă la statuia lui Hristos a bisericii romano-catolice. Maghiarimea oraşului nu s-a împotrivit acelora care i-au demis din funcţie pe Ferenc Formanek  şi Ferenc Pécsi, cu toate că „demonstranţii”, îmbătaţi, au spart geamurile autobuzelor şi maşinilor cu număr de înmatriculare din Ungaria. S-a ajuns şi la agresare fizică, mulţi s-au adăpostit în biserică, din faţa grupurilor înarmate cu bâte şi răngi. Localnicul Ferenc Szűcs a fost bătut bestial (televiziunea maghiară, în mod eronat, i-a anunţat decesul).

Istoria lui „martie negru” de la Satu Mare a fost relatată de Ferenc Formanek, vicepreşedinte al Consiliului Provizoriu al Unităţii Naţionale şi al UDMR-ului, în interviul acordat în 2010 cotidianului Krónika. A relatat că, „atât în problema şcolilor, cât şi în alte probleme”, colaborarea cu Nicolae Popdan, preşedintele CPUN Satu Mare și cu Nicolae Manea, vice­președintele CPUN, colaborarea a fost foarte bună. Aceștia au sprijinit în totalitate organizarea manifestărilor în cinstea zilei de 15 martie și „au izbucnit în hohote de râs” când au auzit temerile vetriștilor cu privire la alipirea zonei Satu Mare la Ungaria. Colonelul Rădulescu, trimis la Satu Mare de la București, și contramanifestanții români (persoane necunoscute la Satu Mare, ei fiind, de fapt, vetriști trimiși de la Tîrgu-Mureș), după ce i-au atacat pe maghiarii adunați pentru comemorare (pe care i-au identificat după cocardele pe care le purtau), s-au strâns în fața palatului administrativ cerând demiterea lui Ferenc Formanek  și a lui Ferenc Pécsi. Că habar n-aveau cine sunt aceștia se vede și din faptul că atunci când a apărut Formanek l-au aplaudat și numai după ce și-a spus numele au început să-l fluiere. Poliția, la fel ca la Tîrgu-Mureș, a fost de partea românilor protestatari. Urmarea a fost că au fost demiși nu numai Formanek și Pécsi, ci și domnii Popdan și Manea, românii care s-au purtat cinstit cu noi!

Cele povestite de Ferenc Formanek mi-au întărit părerea, pe care mi-am exprimat-o mai de mult, că inițial intenționau să declanșeze conflictul româno-maghiar la Satu Mare, pentru că în felul acesta, dată fiind apropierea graniței, era mult mai ușor să se dea vina pe uneltirile Ungariei. Iată însă că, deși Tîrgu-Mureșul nu e oraș de graniță, Guvernul României, în Declarația din 21 martie 1990, a aruncat tot asupra Ungariei răspunderea pentru sângeroasele înfruntări de la Tîrgu-Mureș.

În amintirile sale publicate în 1994 (Revoluție și reformă), Ion Iliescu afirmă următoarele: „Pentru sărbătorirea zilei de 15 martie, puternic mediatizată și pregătită, au venit cu autobuze, trenuri și autoturisme, peste 10.000 de cetățeni din Ungaria, care au provocat incidente la Satu Mare, Sovata, Tîrgu-Mureș și în alte localități, au participat la activități ce sfidau autoritățile și însemnele de stat ale României, rostind lozinci antiromânești și arborând ostentativ drapelul Ungariei pe unele edificii publice. O stare de derută și panică s-a produs în rândul populației românești. Aceasta, în zilele următoare, a organizat manifestații de protest”. Toți târgumureșenii știu că aici nu a avut loc nici un incident, comemorarea din 15 martie s-a desfășurat în perfectă ordine și nu a fost arborat nici un drapel maghiar. În fața bustului lui Nicolae Bălcescu, unde și eu am depus o coroană, Aurel Florian, președintele organizației județene a Partidului Social-Democrat, a elogiat în limba română importanța zilei de 15 martie 1848 și a subliniat necesitatea împăcării. Și Gavril Irșic, comandantul poliției din Satu Mare, a dezmințit zvonul că turiști maghiari ar fi provocat incidente. E clar că fostul președinte i-a confundat pe turiștii maghiari cu vetriștii, iar steagurile românești arborate pe clădiri cu steaguri ungurești…

Nu numai la Satu Mare s-au vitejit vatriştii târgumureşeni, ci încă în numeroase alte oraşe ale ţării (Iaşi, Bucureşti, Braşov, Sibiu etc), unde au organizat manifestaţii antimaghiare, instigatoare. Până şi lozincile, inspirate de un program secret, au fost aceleaşi. Ori, este evident că organizarea unor acţiuni de asemenea amploare este posibilă numai cu sprijin central!

Despre cele petrecute la Parohia Reformată a relatat pastorul Dénes Fülöp G. în emisiunea maghiară din 19 martie 1990 a televiziunii din Bucureşti.

Prezidiul judeţean UDMR Tîrgu-Mureş, sesizând agravarea situaţiei, s-a adresat populaţiei prin Radio Tîrgu-Mureş, în după amiaza zilei de 18 martie, cerând tuturor, în limba maghiară şi română, să se abţină de la fapte brutale, atrăgând atenţia maghiarilor să nu riposteze la manifestările româneşti agresive. Se încearcă crearea impresiei că ungurii vor să destabilizeze România, pentru a pune mâna pe Ardeal. Noi respingem categoric această afirmaţie calomnioasă şi solicităm confraţilor noştri ca să dea dovadă de toleranţă. În acelaşi timp, Prezidiul judeţean s-a adresat în scris conducerii centrale şi locale CPUN, semnalându-le că situaţia este extrem de încordată şi sunt de temut eventualele atrocităţi împotriva maghiarilor.

Nu este exclus că sosirea neaşteptată a lui Károly Király (la 16 martie, cu acelaşi avion cu care plecaserăm noi la Bucureşti) şi intervenţia sa energică a amânat finalul tragic.

În 18 martie, înainte de masă, m-am dus la Casa Tineretului unde avea loc consfătuirea pe ţară a MADISZ (Uniunea Tineretului Democratic Maghiar).

În faţa clădirii mă aşteptau 2-3 români, întrebându-mă dacă eu sunt Előd Kincses. La răspunsul meu afirmativ, au adăugat ameninţător că  erau curioşi să ştie cum arăt... S-a afişat chiar şi o pancartă care mă înfăţişa spânzurat.

În sală domnea o atmosferă de discuţii animate; am căutat să contribui ca jurist, la conturarea punctelor de vedere juste. Cuvântarea mea a fost făcută publică de Zoltán Ábrám, în cartea publicată la cea de-a 10-a aniversare a MADISZ (UDTM). Suna astfel: „Nu sunt membru în conducerea centrală a UDMR, mă aflu aici ca jurist. Am venit, am fost chemat ca în această calitate să-mi exprim părerea şi să încerc să găsesc răspuns la problemele ivite. Nu intenţionez să mă amestec în problemele voastre interne, vreau doar să fac cunoscută poziţia mea. Încerc să găsesc răspuns la acele probleme, care au apărut datorită revoluţiei. Statutul UDMR a fost, în mare, elaborat la Tîrgu-Mureş. Au sosit propuneri din întreaga ţară. În regulament există pasaje care sunt esenţiale pentru Dvs. De exemplu, UDMR recunoaşte membrii colectivi, deci Uniunea Democratică a Tineretului Maghiar (UDTM – MADISZ), ca membru colectiv, poate adera la UDMR, iar acest lucru nu înseamnă relaţie de subordonare; îşi poate păstra independenţa. Sau, conform Regulamentului UDMR, organizaţia centrală şi cele locale sunt autonome, relaţia dintre acestea fiind bidirecţională. Acest principiu ar trebui avut în vedere şi în cazul UDMT, pentru ca organele judeţene să fie autonome şi conducerea centrală să decidă doar în problemele care nu pot fi soluţionate pe plan local. Astfel, autonomia este asigurată, organizaţia devine funcţională, iar în problemele de interes naţional se pot afirma proiecte comune. Sunt de acord că trebuie să existe un program al UDTM. Cine se autodefineşte uniune, indiferent că are doar membri colectivi sau şi individuali, nu poate să facă abstracţie de program. Situaţia este identică şi în cazul UDMR, care se consideră Uniune şi, în această ordine de idei, programul UDMR este în curs de elaborare (menţiune: eu am condus echipa care a redactat primul program al UDMR). Acest program trebuie acceptat de către toate organizaţiile co-membre ale Uniunii, deoarece trebuie să existe neapărat o platformă comună pentru ca membrii să nu acţioneze după propriile idei ci, în anumite probleme, să aibă poziţie comună. Ca atare, n-ar strica definirea numitorului comun. Dacă acceptăm ideea de a se orienta spre democraţie, sub nici o formă, nu Tribunalul de la Bucureşti va decide dacă UDTM se consideră uniune sau partid. Aceasta e problema internă a organizaţiei. De aceea, după părerea mea, dacă înregistrarea se face la Tribunalul de la Bucureşti, înseamnă că Uniunea poate lua parte la lupta politică. Pentru noi este evident că toţi dorim să obţinem drepturile ce ni se cuvin. Pentru aceasta e nevoie de participarea noastră în lupta politică, iar în această luptă politică avem nevoie de sprijinul cât mai larg al maselor. Un antevorbitor a afirmat că, în cazul în care UDMT va fi înregistrat ca partid, organizaţiile religioase vor fi excluse. Nu ştiu dacă este aşa. În toată Europa Occidentală, atât oamenii religioşi, cât şi bisericile, au un serios rol politic. Nu cred că ar fi inacceptabil pentru Biserici ca UDTM să se înregistreze la Tribunalul de la Bucureşti şi să se autodefinească ca uniune deschisă, formată din membri colectivi şi individuali. Pot exista membri colectivi care vor să facă politică, totodată şi membri care se ţin deoparte de politică. Cel puţin, eu aşa văd structura uniunii. În caz contrar, nu poate fi vorba despre uniune, ci despre un partid monolitic. Structura unională este potrivită tocmai pentru ca organizaţiile-membre să fie legate de uniune în măsura intereselor generale. De aceea, dacă UDTM se autodefineşte ca uniune şi se înregistrează la Tribunalul de la Bucureşti, la nevoie, se poate folosi de mijloacele luptei politice. În anumite cazuri, lupta politică va fi dusă de organizaţiile-membre care vor acest lucru. Părerea mea este identică şi în cazul UDMR. În altă ordine de idei, deoarece a fost adus în discuţie faptul că comuniştii reformişti ar trebui excluşi în totalitate din viaţa_politică, aş dori să-mi exprim părerea. Să nu mă înţelegeţi greşit: nu doresc să constrâng Congresul să-mi accepte opinia, dar a spune despre cineva că este comunist reformist şi nu ne trebuie, este ca şi cum am spune despre copilul regelui că nu ne trebuie. În democraţie nu aşa trebuie să gândim. Vă dau şi un exemplu: acum 14 ani, Károly Király  a fost primul care s-a opus deschis lui Ceauşescu, riscându-şi astfel viaţa. În ultimele trei luni l-am cunoscut îndeaproape pe Károly Király, colaborez cu el foarte bine. Este adeptul schimbărilor radicale. El ar putea fi gonit viaţa politică cu perestroica, adică cu mimarea schimbării. Încă în ianuarie, în conducerea supremă a României a intervenit categoric în favoarea economiei de piaţă. Consider că ar fi o greşeală excluderea unei astfel de persoane din viaţa politică. Se apropie alegerile prin care am putea face un pas important spre democraţie. Deoarece va fi un vot pe bază de liste, în nici un caz nu ar fi bine să pornim separat la alegeri. Astfel, voturile maghiare s-ar putea împărţi şi am avea mai puţini reprezentanţi în Parlament. Ca atare, trebuie să se gândească foarte serios dacă cineva încearcă să pornească independent. Din acest motiv, UDTM trebuie să poarte discuţii cu UDMR în privinţa persoanelor care vor trebui să ajungă pe lista comună de candidaţi. Doresc succes delegaţilor Congresului de la Tîrgu-Mureş în rezolvarea problemelor comune.”

Acolo mi-a comunicat cunoscutul dizident Géza Szőcs, izgonit din ţară de regimul apus, decizia salutară de a se întoarce în ţară.

Congresul a aprobat o serie de documente, printre care declarația de mai jos:

HU

RO

EN

Martie negru la targu mures
Martie negru la targu mures