Platforma prieteniei de la Tîrgu Mureş – Marosvásárhely

 

În data de 26 decembrie 1989, un grup de intelectuali din Tîrgu-Mureş s-a întrunit pentru discutarea sinceră a raporturilor româno-maghiare din noua Românie liberă şi democratică.

Fiind conştienţi de marea responsabilitate creată de acest moment unic de reconsiderare a relaţiilor celor două popoare şi dorind să evităm cu orice preţ ratarea acestei mari şanse istorice oferite de prăbuşirea dictaturii, intelectuali români şi maghiari, maghiari şi români, consideră de datoria lor să facă publice următoarele opinii cristalizate în urma unei mese-rotunde:

Aderăm la ideile democratice ale programului Consiliului Frontului Salvării Naţionale.

Trăind în Ardeal împreună cu toţii, ne preocupă importanţa egalităţii depline şi reale a tuturor fiilor patriei, pentru crearea unei ţări democratice, cu adevărat europene.

Considerăm de primă urgenţă, ca fiecare intelectual să militeze pentru eliminarea oricăror urme de manifestări şovine, naţionaliste şi xenofobe, pentru preîntâmpinarea oricăror răbufniri de violenţă, răfuială, răzbunări individuale şi colective absurde, a urii, revenindu-ne datoria morală de a plivi fiecare buruienile din grădina proprie.

Pentru atingerea acestui scop nobil, nu ne vom limita doar la simple declaraţii de bune intenţii, ci vom folosi presa, radioul şi televiziunea, sprijinindu-ne reciproc la activitatea zilnică.

Facem apel la slujitorii confesiunilor religioase din Transil­vania pentru sprijinirea şi propovăduirea acestor idei generoase.

La organizarea noilor structuri politice, administrative, social-culturale, să fie reaşezate în drepturi depline valorile adevărate, competenţa şi probitatea morală, pentru a împiedica reinstaurarea imposturii şi minciunii.

Cine vrea să adere la platforma noastră, se va adresa în scris la următoarea adresă: revista „Vatra” şi revista „Látó” (fosta „Igaz Szó”), strada Primăriei 1, Tîrgu Mureş, cod 4300.

András Béres, Ferenc Boér, Ioan Boitan, István Borbély, Zoltán Brassai, Ioan Calion, Radu Ceontea, Alexandru Cistelecan, Constantin Copotoiu, Anton Cosma, József Éltető,  Dénes Fülöp G., György Gálfalvi, György Jánosházy, István Káli-Király, Előd Kincses, Lazăr Lădariu, Béla Markó, Éva Máthé, Ion Ilie Mileşan, Augustin Morar, Cornel Moraru, Pál Nagy, László Nemes, Ioan Pascu, Grigore Ploeşteanu, Mihai Sin,  András Sütő, Gheorghe Şincan, András Tőkés.

Trecând în revistă semnatarii, îi găsim printre ei pe Radu Ceontea şi pe Lazăr Lădariu. Amănuntul este interesant mai ales prin faptul că, ei şi câţiva adepţi ai lor, au înfiinţat încă de a doua zi (27 decembrie), „Vatra Românească”. Deci...

Nu doar noi eram în asemenea stare euforică: transporturile cu ajutoare din Ungaria şi mai apoi din alte ţări au apărut prompt. M-am adresat în româneşte unui tânăr necunoscut mie, care purta banderola românească. Mi-a răspuns că e din Ungaria, nu ştie româneşte, dar este mândru să poată purta banderola roşu, galben şi albastru.

Soţii Kovalszky (Marika şi Péter), medici stabiliţi în Statele Unite, m-au sunat la telefon în noaptea de Revelion, spunându-mi că „asemenea zile v-a fost dat să trăiţi doar vouă, celor rămaşi acasă, şi nimeni nu vi le va putea răpi vreodată; sunt ale voastre”.

Le-am spus că va fi nevoie de ei la UMF, unde se va reînfiinţa secţia maghiară. Mi-au răspuns că, dacă contăm pe întoarcerea lor, au să vină, fiind fericiţi că ne-am gândit la ei. (După 20 martie, încă mai ziceau că ar contribui la punerea în picioare a secţiei maghiare, măcar în calitate de conferenţiari-oaspeţi, dar înfiinţarea acesteia nu s-a putut realiza nici până în prezent. In condiţiile actuale create de „Vatra”, ţara nu poate conta nici pe munca unor astfel de specialişti.)

La Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tîrgu-Mureş, unde în perioada 1946–1962 se studiase exclusiv în ungureşte, în perioada dintre 1962 şi decembrie 1989, treptat-treptat,  învăţământul în limba maghiară a dispărut aproape complet. E semnificativ faptul că la facultatea de Medicină Generală, în anul VI, ponderea românilor şi maghiarilor era încă de jumătate-jumătate, în timp ce în anul I ungurii nu mai reprezentau decât o cincime. La facultatea de Farmacie nu mai exista învăţământ decât începând cu anul III, pentru că nu s-a mai organizat admitere.  Ca să dispară în totalitate  studiul în limba maghiară, erau dispuși să desființeze în­vă­ță­mântul farmaceutic și în limba română. Reluarea învățământului farmaceutic e rodul scurtei activități de ministru adjunct al învățământului a lui Attila Pálfalvi. La solicitarea mea, el i-a primit imediat pe profesorii dr. Mária Kincses-Ajtay și Silvia Rogoșcă și, la propunerea acestora, a dispus reînființarea anului I în învățământul farmaceutic încă din acel an școlar. La secția română a fost ușor să se ocupe imediat toate locurile. Dar la secția maghiară nu au putut aduna, din toată țara, decât șase studenți pentru anul I – spre marea mândrie a politicii naționale a regimului Ceaușescu. Pentru soția mea, învățământul medical și farmaceutic în limba maghiară a fost și a rămas atât de important, încât, în ciuda situației dificile create din martie 1990 ea și-a păstrat catedra de la UMF Târgu-Mureș, ceea ce a făcut ca, după ce eu am fost nevoit să mă refugiez, cineva să scrie pe poarta casei noastre „La moarte cu voi”. Iar de când s-a pensionat, duce – în calitate de președinte al Asociației pentru Invățământul Medical și Farmaceutic Maghiar din România (RMOGYKE) -  o adevărată luptă, precum Don Quijote cu morile de vânt, pentru repunerea în drepturi a învățământului în limba maghiară. Se pare că, din păcate, istoria se repetă totuși. În timp ce lucram la noua ediție a cărții mele, dr. Leonard Azamfirei, rectorul UMF din Tîrgu-Mureș, fost student manifestant în 1990, a făcut cunoscut că, împreună cu ARACIS (Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior) vor desființa la Tîrgu-Mureș, din toamna lui 2015, învățământul farmaceutic în limba maghiară! (Până la urmă acest plan diabolic nu a putut fi pus în aplicare.)

 

Deschiderea, speranța noastră, este clar oglindită în Mesajul formulat de László Tőkés în data de 22 decembrie 1989, la Mineu.

(...) În ultimele câteva luni mi-am îndeplinit cu teamă serviciul de preot la Timișoara. M-au hărţuit, m-au deranjat, m-au persecutat, atât oficialitățile bisericești oportuniste, cât şi organele statului. În final, securiștii m-au răpit din rândul credincioşilor mei, din rândul timișorenilor români, maghiari, germani, cei care au înţeles mesajul timpurilor noi. A sosit ziua când ne-am rugat cu inima eliberată către Dumnezeul care ne uneşte pe toţi. Cu această ocazie istorică, mă adresez tuturor fraţilor mei români în numele lui Dumnezeu, asigurându-vă de faptul că credincioşii bisericii noastre şi cetățenii de naționalitate maghiară ai acestei ţări susțin poporul român în încercarea de a clădi o viaţă nouă. Aderând la forţele democratice ale lumii, pornind de la unitatea zguduitoare a cetăţenilor timişoreni, manifestată în zilele grele ale începuturilor renașterii naţionale, să ținem un moment de reculegere în memoria acelora, care şi-au sacrificat viaţa pentru libertate, egalitate şi frăţie. Să ne cuprindă dragostea nemărginită a Domnului, să avem un Crăciun fericit, în libertate şi pace, ca semn al unui nou început pe aceste plaiuri. Dumnezeu să ne ajute în îndeplinirea speranțelor.

(Mesajul din Mineu a fost rostit în limba română de către preotul Kálmán Molnár, în centrul localității Cehu Silvaniei, la data de 22 decembrie 1989).

 

HU

RO

EN

Martie negru la targu mures
Martie negru la targu mures