În numele adevărului

 

(...) Minunaţii noştri eroi care la 21-22 decembrie şi-au jertfit viaţa pentru adevărata libertate, democraţie şi frăţie, ar protesta cu vehemenţă şi ar condamna aceste fapte vandale, ţintind destabilizarea; ar condamna faptul că, pe locul sfânt unde au căzut ei, s-au petrecut asemenea acte abominale. (...)

(...) Regret că titlul articolului publicat de „Cuvântul Liber” în numărul 63 (71) din 27 martie 1990 „în sufletul hodăcenilor sălăşluiesc înţelegerea, toleranţa, respectul reciproc”, este în contradicţie cu faptele ruşinoase comise în seara zilei de 19 martie 1990, al căror martor ocular am fost. Imediat după devastarea sediului UDMR, am asistat şi la îndepărtarea ultimilor ostatici după mai mult de şase ore de dramatică încordare şi groază.

Oare au uitat dumnealor nenorocirea pricinuită? Incendiul stârnit în clădire şi ameninţările cu moartea asupra celor refugiaţi în pod?

Au uitat dumnealor de rugămintele mele şi ale locotenent-colonelului Moldovan, aflat cu 20-25 poliţişti, la faţa locului? Nu-şi mai amintesc dumnealor că au rupt de două ori cordonul de protecţie şi au refuzat să se supună somaţiei de a părăsi clădirea şi de a înceta asediul?

Să fi uitat că oamenii dumnealor, plini de ură, nu-i mai ascultau nici pe dânşii?

În numele adevărului, cer cu insistenţă, ca semnatarii menţionatului articol să comunice urgent, prin presă sau comitetului de presă local, cu care dintre membrii CPUN al municipiului au luat legătură ori au tratat şi pe ce poziţii s-au situat aceştia în privinţa explicării faptelor? În ceea ce mă priveşte, eu, personal, n-am vorbit cu nimeni, nici o persoană oficială sau fizică din Hodac nu m-a sunat la telefon ca să mă informeze asupra faptelor şi socot că, prin faptul de a mi se fi pomenit numele în presă în legătură cu acţiuni samavolnice, vandale, destabilizatoare, cărora le-am fost şi le voi fi întotdeauna duşman, s-a comis un grav atac la adresa tuturor membrilor CPUN municipal. În cursul acţiunilor mele, n-am recurs niciodată la discriminări naţionaliste şi nici nu voi recurge la aşa ceva; m-am ocupat cu acelaşi respect de maghiari, de ţigani şi de români şi declar cu conştiinţa curată că, dintre cei pe care i-am slujit cu fidelitate, nimeni n-a avut motiv să-mi pregătească moartea prin ştreang. Aceste gânduri dezlănţuite s-au născut în creierul unor răuvoitori însetaţi de răzbunare faţă de care trebuie să formăm un front comun, făcând din nou dovada că ardelenii sunt buni, cinstiţi, curaţi, demni, şi câtă vreme va exista Ardeal, românii, maghiarii, ţiganii şi alte naţionalităţi vor trăi în bună pace şi frăţie în această parte de ţară. Am convingerea că, prin unire şi muncă cinstită, aşa cum le place ardelenilor, vom reconstrui în scurtă vreme tot ce s-a distrus deopotrivă în domeniul material şi spiritual.

În 20 martie a.c., cu un avion special al armatei române l-am însoţit pe domnul András Sütő la Spitalul Militar din Bucureşti. Ne-am exprimat amândoi regretul pentru cele întâmplate în seara zilei de 19 martie 1990, fără să bănuim ce efecte catastrofale avea să aibă asupra frăţiei româno-maghiare ziua următoare, de tristă memorie.

In aceeaşi zi, m-a primit domnul Ion Iliescu, preşedintele Comitetului Executiv CPUN, căruia i-am expus, cât de mult mă supără şi mă nemulţumeşte tot ceea ce s-a petrecut la Tîrgu-Mureş între 15 şi 19 martie.

IOAN JUDEA colonel inginer

 

La colonelul inginer momentul adevărului a ţinut numai pînă la publicarea articolului, de atunci din nou a revenit la vechile sale opinii. Cu prilejul aniversării de 15 ani în interviul dat săptămânalului budapestan Demokrata colonelul Ioan Judea s-a mândrit cu faptul că este membru fondator al Vetrei Româneşti. A susţinut că Vatra a împiedicat declanşarea unui conflict mai serios. În anexa cărţii am publicat textul integral al poveştilor sale. Cel mai mult mi-a plăcut acea susţinere că eu am fost cel care i-a invitat pe ţăranii români din Valea Gurghiului ca să vină la Tîrgu-Mureş – deci sunt un vrăjitor care este în posesia fluierului fermecat din Hameln şi astfel a fost în stare să-i ademenească  pe hodăceni ca să vină în centrul oraşului nostru.

 Relatările lui Ioan Judea au fost infirmate de Lajos Demény după cum urmează:

„Oficial, Vatra Românească s-a înființat la 6 februarie 1990, cu ocazia adunării generale de la Sala Polivalentă din Târgu-Mureș. Păstrez și acum lista celor aproape 600 de persoane care au fost membri fondatori. 80 la sută dintre ei erau foști securiști. Urmau, în  ordine descrescătoare, ofițeri din  armată, juriști (mai ales procurori), medici și cadre didactice.

„Este interesantă constatarea, asupra căreia mi-au atras atenția foștii mei colegi români, punându-mi la dispoziție și documentația aferentă, că organizația Vatra Românească a fost înființată încă din 1938, de legionarii refugiați în Statele Unite din fața dictaturii regale a lui Carol II. În fruntea lor se afla episcopul ortodox Morusca. Aceștia au cumpărat un teren în apropiere de Detroit și au ridicat pe el o catedrală a episcopatului ortodox din Statele Unite, Vatra Românească activând pe lângă acest episcopat. Organizația a fost condusă la început de episcopul Morușca, apoi, până în 1980, de episcopul – și el legionar – Valerian Trifu. În 1980, în urma unui proces intentat de Organizația Mondială a Evreilor,  care a durat aproape 30 de ani, lui Valerian Trifu i s-a retras cetățenia americană pe motiv că și-a ascuns trecul fascist și a fost expulzat în Portugalia, țară unde în acea vreme era încă la putere un regim fascist. Această organizație legionară edita și o revistă intitulată „Solia”. În anii ’80, sub pretextul luptei împotriva revizionismului horthyst, regimul Ceaușescu a luat legătura cu organizația legionară Vatra Românească din Statele Unite și o delegația din România a participat, în 1988, la aniversarea de 50 de ani a Vetrei legionare. Amănunt interesant: din 1988 până în februarie-martie 1990, când la Târgu-Mureș și aproape în toată țara, cu sprijinul neprecupețit al guvernului Petre Roman, a luat ființă Uniunea – așa zis culturală – Vatra Românească, mai mulți dintre viitori ctitori și conducători ai Vetrei Românești au fost invitați în Statele Unite de Vatra legionară de acolo, fiind instruiți în  executarea de acțiuni diversioniste. Potrivit informațiilor pe care le am din mediul diplomatic românesc, paralelismul politic și relațiile dintre cele două organizații au devenit neinteresante din momentul în care în România a luat ființă Vatra Românească autohtonă și apoi Partidul Unității Naționale Române  (PUNR), condus de Gheorghe Funar. Din cauza posibilului efect compromițător, relația care a existat între cele două Vetre a fost tăinuită și, în cazul în care apărea o informație în acest sens, ea era imediat tăgăduită.”

Cele scrise de Lajos Demény explică și apariția neașteptată, în 1988, a acelei hărți falsificate.

 

România „oficială” şi aparatul său de propagandă, fără să-i pese câtuşi de puţin de fapte, a încercat să treacă în contul ţării vecine evenimentele din martie, scoţând iarăşi la iveală binecunoscutele scuze cu „imixtiune maghiară”.

Invenţia cu „turiştii maghiari”, mereu reluată şi de atunci încoace de către presa românească extremistă, a fost dezminţită încă în 16 martie, în emisiunea maghiară a studioului Radio Tîrgu-Mureş, de către colonelul Gavril Irşic, comandantul poliţiei judeţene Satu Mare, care a vorbit în limba română.

Numărul din 11 aprilie 1990 al cotidianului „Româniai Magyar Szó” publica integral acest interviu, din care citez aici o întrebare şi un răspuns:

Reporter: „Încă o întrebare, domnule colonel! Aveţi informaţii asupra faptului că ar fi sosit un mare grup de turişti din Ungaria, provocând scene de scandal public în centrul oraşului Satu Mare, inclusiv desfăşurarea drapelului, depunere de coroane, sau alte manifestări tendenţioase, duşmănoase şi lezante pentru poporul român?”

Gavril Irşic: „Nu, nu avem.”

Cât despre presupuşii turişti ungari, adevărul din spatele acestei afirmaţii se rezumă la atât: maghiarii ardeleni plecaţi în Ungaria din cauza oprimării naţionale şi economice, s-au folosit de sărbătoarea de la 15 martie, şi, adăugând-o celor două zile libere de sfârşit de săptămână, au fost să-şi viziteze rudele. Toţi aceşti oameni s-au întors în Ungaria duminică, în 18 martie, deoarece luni, în 19, era zi de lucru. Ori, pogromul care a avut victime omeneşti, s-a desfăşurat în ziua de 20 martie, deci marţi!

Nici până astăzi, cele două mărturii sincere ale coloneilor Judea şi Irşic n-au fost date publicităţii în limba română, în vreo emisiune românească!

Iar acum, după această elucidare necesară, să vedem ce s-a mai întâmplat la Tîrgu-Mureş (fireşte, fără participarea turiştilor maghiari).