Cuvânt înainte
Această carte este o mărturie autentică despre una din cele mai mari drame trăite de maghiarii din România în a doua jumătate a secolului. Előd Kincses şi-a asumat evocarea sângeroaselor zile, tragic abătute în martie 1990 asupra oraşului Tîrgu-Mureş: el descrie pogromul organizat împotriva locuitorilor oraşului, atunci când elucidarea legală, obiectivă şi dreaptă a evenimentelor este, încă, şi astăzi frânată – oare de către cine?
Cei ce, profitând de puterea deţinută, au organizat şi declanşat pogromul, cu veritabilă grijă, viclenie şi incontestabil talent pentru genocid, folosindu-se de posibilităţile puterii decurse din situaţia lor, pentru ca, mai apoi, cu aceeaşi tenace şi multilaterală intrigărie, să încerce a prezenta totul drept vina colectivă a maghiarilor ardeleni. Metoda lor este simplă, ancestral primitivă: ucigaşii încearcă să joace rolul victimei şi nu se dau înapoi nici de la răspândirea celor mai absurde calomnii. Unele iniţiative de a terfeli moralmente tocmai victimele, sunt de-a dreptul temerare. Îndrăzneala oarbă a conştiinţei pătate şi a spaimei de adevăr îi îndeamnă, aproape zi de zi, să prolifereze minciuni sfruntate şi de toată mila.
Principalii vinovaţi de pogromul organizat la Tîrgu-Mureş împotriva maghiarilor, nu sunt neştiuţi. Pentru moment însă, divulgarea identităţii lor este zădărnicită de la scaunul puterii.
Nu pentru mult timp însă.
Evenimentele istorice din zilele noastre atestă şi ele că adevărul poate fi măsluit doar vremelnic. Afirmaţia este valabilă şi referitor la acţiunea desfăşurată în iunie, la Bucureşti, de către mineri. Scenariile au fost aproape identice. Mărturia lui Előd Kincses, oponentă potopului de minciuni, înlesneşte elucidarea adevărului. Ori, acesta nu este un adevăr unguresc sau un adevăr românesc, nu este adevărul exclusiv al cutărui sau cutărui grup, ci are să fie cuvântul faptelor obiective şi victoria umanismului asupra neomeniei. Memento veşnic pentru Tîrgu-Mureş.
András Sütő
Dedicaţie la ediţia în limbă engleză
Europa, în timp ce chibzuieşte asupra propriului viitor, trebuie să se confrunte cu una dintre problemele sale, cum ar fi cea a diferitelor minorităţi naţionale. Aproape toate emisiunile sau articolele informative par să confirme acest fapt. Despre secolul trecut putem afirma, pe bună dreptate, că pe scena dezbaterilor politice, problemele sociale au ocupat locul central. În impasul comunismului marxist, atenţia s-a îndreptat spre provocarea socială a secolului al XIX-lea, precum şi spre acea linie politică, pe care democraţiile occidentale o urmează - cu mai mult sau mai puţin succes - până în zilele noastre. În prezent, după dispariţia dictaturii comuniste, problema minorităţilor Europei, artificial „adormită”, a revenit din nou în actualitate, necesitând o atenţie necontenită din partea noastră. Regiunea Transilvaniei din România, cu minoritatea maghiară, germană şi alte minorităţi, este probabil acea zonă a Europei, unde dilema minorităţii se manifestă în forma sa cea mai negativă. Cu toate acestea, este vorba de o regiune ale cărei probleme cruciale sunt de neînţeles pentru Occident. Mai mult, rapoartele transmise către mass-media occidentală sunt deseori falsificate din interese politice. Este foarte clar că atenţia noastră trebuie îndreptată din nou spre criza din Transilvania, asta dacă vrem ca libertatea să devină o realitate în Europa Centrală şi de Est. În aceste condiţii, un documentar despre perioada dintre Revoluţia română din decembrie 1989 şi confruntările etnice din Transilvania, survenite la doar trei luni după Revoluţie, este binevenit. Mai ales, dacă acele întâmplări, antecedente, pe care trebuie să le cunoaştem, dacă analizăm şi încercăm să găsim soluţii la problema minorităţii naţionale din această zonă a Europei, sunt real redate. În acest sens, mărturiile lui Előd Kincses, cuprinse în cartea intitulată „Martie Negru la Tîrgu-Mureş”, contribuie la cunoaşterea obiectivă a situaţiei din această zonă încărcată cu tensiuni. De sperat că această carte va avea mulţi cititori care – pe baza cărţii – vor putea să-şi formeze o părere mai aprofundată despre problemele politice cruciale ale Europei.
Otto von Habsburg
La 22 decembrie 1989, ora 11.00, înainte de masă, în drum spre casă de la biroul meu avocaţial, am cotit din strada Bolyai în piaţa principală a oraşului. Tocmai atunci soseau în faţa restaurantului „Mureşul” miile de manifestanţi care, fără să le pese de ucigătoarele salve din ajun, ieşiseră din nou în stradă.
Oamenii scandau „Nu vă fie frică, Ceauşescu pică!” şi „Király e cu noi!” – strigau cu dârzenie, în deplin consens, români şi maghiari, maghiari şi români.
La 19 martie 1990, tot în piaţa principală din Tîrgu-Mureş şi tot cu dârzenie, strigau românii vatrişti: „Hodacul e cu noi!”, precum și „minerii sunt cu noi!?” văduvindu-l de lumina ochiului stâng pe oratorul atât de ovaţionat cu trei luni în urmă, András Sütő.
În cele ce urmează, încerc o evocare a felului în care eu, şi noi toţi, am trăit această metamorfoză. Îmi încep relatarea de la o dată mai veche: primele zile ale lui noiembrie. Se va vedea de ce.