Asedierea studioului teritorial de radio

Aceste momente dramatice sunt relatate de redactorul de la radio, Ferenc Kelemen, ziaristului Ervin Szucher:

„Înainte de masă, mă aflam în oraş, iar după masă, în studioul de radio, astfel că, îndrăznesc să afirm: faptul că în acele zile fierbinţi nu sau comis atrocităţi mai grave, se datorează în mare măsură Radioului din Tîrgu-Mureş. Toată lumea vorbeşte despre asedierea sediului UDMR fără să-şi amintească de asediul radioului, care era cât pe ce să se soldeze cu noi victime. Totul a început când, din mulţimea care asedia sediul UDMR din piaţa Bolyai, s-a desprins un grup de aproximativ 200-250 de oameni, care a coborât pe str. Lungă şi s-a oprit în faţa studioului. Domnea o atmosferă teribilă: înăuntru, toată lumea era disperată, afară, mulţimea urla şi zbiera de mânie. Se strigau lozinci ca: Numai, numai româneşte, niciodată ungureşte! Sau: ungurii afară, să facem socoteală! Atacatorii, evident, aveau intenţia de a-i scoate din clădire pe redactorii maghiari, să-i linşeze şi să desfiinţeze emisiunea în limba maghiară. Aş dori să accentuez că, pe acea vreme, la radio lucra o echipă foarte unită, dar, chiar şi aşa, în studio domnea o atmosferă de panică. Încă de la evenimentele din decembrie, 5-6 soldaţi asigurau protecţia radioului. Aceştia s-au făcut dispăruţi, iar noi, circa 30-35 de persoane, români-maghiari, am rămas singuri. Între orele 17.00 – 18.00, câţiva indivizi din mulţime au încercat să pătrundă în curtea din spate, prin grădini. Între timp, am citit de mai multe ori în limbile română şi maghiară, apelul destinat armatei, apel pe care l-am redactat într-o stare de disperare totală. Şerban Melinte, conducătorul emisiunii în limba română, directorul instituţiei, la început, n-a fost de acord ca apelul să fie citit în emisiune pe motiv că se află în legătură directă cu comandanţii poliţiei şi ai armatei. Când a văzut însă că evenimentele degenerează, a admis acest lucru. Cel care s-a aşezat în faţa microfonului a fost Sándor Gáspár, directorul de atunci. Din nefericire, apelul a rămas fără rezultat. În acest timp, telefoanele sunau fără încetare: oamenii simpli de pe Valea Nirajului, Târnavei, din Secuime, şi-au oferit sprijinul. Mulţi dintre ei au vrut să vină la Tîrgu-Mureş să ne apere, dar le-am cerut să-şi păstreze calmul şi să rămână pe loc. Sub nici o formă nu trebuie să ne lăsăm provocaţi! Íntre timp, mulţimea devenea din ce în ce mai însetată de sânge, era în stare să străpungă poarta de fier şi să pătrundă în clădire. Marika Márton şi câţiva dintre colegii maghiari s-au retras să se roage. Parcă din cer, mi-a venit o idee: să conving pe unul dintre colegii români să iasă în curte şi să încerce să liniştească furioşii însetaţi de sânge. În caz contrar, argumentam, dacă aceştia pătrund în clădire, nu o să facă diferenţă între români şi maghiari, ci ne vor sparge capul tuturor! Cred că asta a dat de gândit colegilor români pentru că, după scurt timp, am văzut când Tarfin Todea a ieşit în curte. N-am auzit cuvintele sale, am văzut doar că, după puţin timp, a urcat în studio cu o delegaţie formată din 4 persoane. Despre felul cum arătau aceşti oameni şi cât de tare duhneau a băutură, e mai bine să nu vorbim. Colegii mei redactori maghiari s-au retras într-o încăpere separată, astfel că „delegaţii” nu s-au întâlnit cu ei. Dintre redactorii maghiari au rămas doar Sándor Gáspár, János Vajna, eu şi poate încă 2-3 colegi. Îmi amintesc că, deasupra biroului lui Marianna Vári, pe perete, se afla un frumos calendar din Ungaria. Au întrebat ce este, după care l-au smuls şi l-au mototolit. Dar nici nu asta e important, ci modul în care Todea i-a înşelat pe hodăceni. Colegul nostru român le-a spus că, în această clădire nici nu există redactori maghiari, radioul nici nu mai are emisiune în limba maghiară şi să vină să se convingă. După ce „vizitatorii” relativ calmaţi au plecat, peste 10-15 minute, mulţimea a început de asemenea să se retragă. Ca urmare, pun întrebarea: oare prezenţa de spirit şi inventivitatea lui Tarfin Todea a împiedicat o nouă ciocnire sângeroasă? Şi atunci, şi acum, susţin că aşa este. Dacă acest om nu era, am fi fost linşaţi pe loc, iar studioul distrus. Din păcate, de acest lucru nu numai eu sunt conştient, ci ştiu foarte bine şi alţii, însă nimeni nu i-a mulţumit niciodată.”